Posted in Interviuri, Oameni deosebiti

Crina Matei: “După această perioadă, ar trebui să învățăm sa trăim cu mai multă responsabilitate, respect si iubire”

Crina Matei este o prietenă foarte dragă mie. De profesie biolog, ea este profesoară și predă biologia în școli. Însă, ce admir foarte mult la ea este pasiunea pentru bucătărit și munca ce o depune pentru această pasiune. Are un blog plin cu rețete făcute de ea: https://savoaredecrin.ro/ și de asemenea un grup de bucătărit cu pest 25.000 de oameni: Să bucătărim pentru noi și copiii noștri. Este de asemenea mamă, iar în perioada de carantinare, are grijă și de băiețelul ei de 6 ani, Maxi și încearcă să îi găsească tot felul de preocupări.

  • Ce ai învățat / redescoperit în această perioadă?

Ce am învățat în ultima perioadă? Am învățat să îmi fie dor de natură (acum că nu avem acces să mergem în mijlocul naturii, îmi e atât de dor și îmi dau seama cât de importantă este pentru noi).

  • Ce își lipseste din viata normala?

Îmi lipsește o plimbare în parc, îmi lipsește să stau pe iarbă și să îi simt mirosul, îmi lipsește gălăgia copiilor mei de la scoală, îmi lipsește cafeaua băută la o terasă în bătaia razelor soarelui, îmi lipsesc întâlnirile cu prietenele mele, îmi lipsește bucuria copilului meu când se juca cu alți copii.

  • Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce revenim la o normalitate aproape de normalitate?

E greu să zic care o să fie primul lucru. Probabil voi merge la pădure, la munte sau pe malul unei ape, să mă încarc cu energie.

  • Cum îți vei susține orele în următoarea perioadă, dar și ce bunătăți mai pregătești?

Orele le susțin online cu elevii mei, în fiecare zi. Bucătăria e pasiunea mea și am multe în plan: eclere, croissante, etc. Ideile îmi vin pe moment, de regulă.

  • Cateva ganduri pentru cititori /prieteni/orădeni 

După această perioadă, ar trebui să învățăm sa trăim cu mai multă responsabilitate, respect si iubire. Să fim responsabili în tot ceea ce facem, să respectăm oamenii, dar mai ales mediul înconjurător și sa iubim tot ce ne place, tot ce merita sa fie iubit.