Music gets the best of you … spune un cântec, un proverb. De când mă ştiu am îndrăgit muzica. Eram un mare fan al muzicii şi a tot ce ţine de ea. Concursuri naţionale Mamaia, Cerbul de Aur sau chiar internaţionale San Remo, Eurovision … Aşteptam cu mare entuziam fiecare ediţie, an de an. Şi parcă erau tot mai de calitate cu fiecare an. Unele s-au stins pe parcurs, altele au devenit tot mai controversate.
A urmat apoi o pauză de câţiva ani, în care am decis să nu le mai urmăresc. Fie pentru partea politică a lor, fie pentru uneori, proasta prestaţie a artiştilor. Însă, de asemenea, a revenit vremea când mi s-a făcut dor să le revăd, şi am reînceput să intru în circuitul lor. Ba mai mult, chiar să vorbesc despre participarea României la Eurovision de-a lungul timpului, enumerând pe ani, artişti cu titlul piesei, ţara în care ne-au reprezentat, locul pe care l-au ocupat, şi chiar şi de la cine am primit maximul de puncte – şi toate acestea le-am spus din memorie, şi engleză în proiectul 7 la Oradea Toastmasters. Şi asta de foarte curând. Dovadă că încă am rămas o fană a acestui concurs, cu toate neajunsurile lui.
Aseară, am sperat că Paula şi Ovi să facă o figură cel puţin la fel de frumoasă ca în 2010 – la Oslo în Norvergia, când s-au clasat pe locul al 3-lea, pentru prima dată un astfel de loc pentru ţara noastră la Eurovision -, însă probabil mi-am setat prea sus aşteptările sau, poate, din contră, fiind vorba despre un fel de joc politic, să ne dăm seama că nu avem atât de mulţi susţinători prin alte ţări cum poate am crezut. Însă, chiar şi locul 12 din 26 de participanţi, este totuşi un loc bun. Mă pot mulţumim cu el. Pe de altă parte, în mintea au zburat tot felul de gânduri. Oare cât de mult trebuie să munceşti, câte nopţi nedormite, câte sfaturi ai nevoie pentru a ajunge pe locul 1, în orice competiţie?
Îmi amintesc despre mine că mi-am dorit şi îmi doresc să fiu printre primii şi uneori chiar prima, în orice întreprind. Şi mă ambiţionez şi mai tare când în jurul meu am oameni cu aceleaşi aspiraţii. Mă bucur la fel de mult că Lucian, soţul meu, are şi el astfel de vise. De a fi cel mai bun în domeniul lui. Şi ne ambiţionăm unul pe altul. Şi ne dăm putere unul altuia pentru a deveni tot mai buni în ceea ce facem.
Mai îmi amintesc despre mine că am câştigat de prea puţine ori la diverse jocuri, competiţii (tip loto sau altele unde norocul era foarte important), însă le-am câştigat pe acelea unde am învăţat, am muncit, am depus efort pentru a obţine acel punctaj sau premiu. În mod cert nu fac parte din acea categorie de oameni cu noroc pur şi simplu, ci mai degrabă din acea categorie de oameni care îşi creează norocul prin prisma voinţei, ambiţiei sau perseverenţei. Prin greşelile învăţate din trecute, prin experienţele dobândite sau prin eşecurile care nu au fost altceva decât un imbold pentru a merge mai departe şi a fi tot mai bună.
Aşa că nu încerc să judec faptul că România a obţinut “doar” locul 12, ci îl consider doar ca un imbold care să ne facă să devenim mai buni, să ne ambiţioneze ca la anul să încercam poate altceva, alţi artişti, ceva nou.
Pentru că de multe ori avem tendinţa să facem acelaşi lucru la nesfârşit însă ne dorim să obţinem rezultatul diferit. GREŞIT! Cât timp nu vom schimba ceva, nu vom obţine altceva. Deci, schimbarea este importantă de cele mai multe ori. Uneori, crucială. Atunci când îţi dai seama că orice faci nu duce spre rezultatul dorit. Aşa că, în ceea ce mă priveşte, mă voi strădui mai mult, prin schimbarea tacticii de a obţine ceva mai bun, mult mai bun.
Practic am tot timpul din lume să fac acest lucru. Să vedem rezultatele deci!
EFEMERIDE 