Realizez că de fiecare dată când trimit o urare cu ocazia unei zile de naştere, întotdeauna adaug cuvântul „sănătate”, pentru că ştiu că este cea mai importantă dintre toate. Chiar ieri am auzit o cugetare care mi-a plăcut foarte mult. Ideea era următoarea: alergăm toată viaţa după bani şi ne irosim sănătatea, ca mai apoi să ne irosim banii în încercarea de a ne recupera sănătatea.
Nu doresc nimănui să fie bolnav, să fie nevoit să se opereze sau chiar să fie internat în vreun spital de stat. Din păcate, zilele trecute am avut o intervenţie medicală (mai precis spus o operaţie) şi am dat din nou piept cu viaţa de spital. Chiar dacă în ultimii ani, acest loc nu mi-a fost deloc necunoscut (fiindcă mulţi din cei dragi au întâmpinat diverse probleme), atunci când eşti TU cel în cauză, lucrurile le vezi altfel. Dacă eşti un om obişnuit, poţi muri fără să te bage nimeni în seamă. Pe 9 septembrie 2009, chiar la ora 9.00 trebuia sa îmi fac internarea. A durat peste jumătate de oră să îmi scrie o asistentă o hârtie, care teoretic o faci în 2 minute, dar până nu am avut un scandal cu ea nici nu m-a băgat în seamă! Tot aceeaşi asistentă (ţin să menţionez că este vorba despre Spitalul de Dermatologie din Oradea), azi nu voia să îmi pună o parafă pentru concediul medical.
Este FOARTE TRIST ce se întâmplă în spitalele din România. Din fericire, cazul meu este unul foarte mic şi rezolvabil, însă sunt oameni care mor din cauza indiferenţei unor astfel de indivizi (căci oameni nu pot fi numiţi!). Norocul meu este că după operaţie nu am fost ţinută în spital, ci am fost lăsată acasă. Totuşi, dacă era să fiu internată, încă nici nu era chiar atât de tragic dat fiind faptul că este destul de curat acolo, dar în alte spitale sau secţii este de-a dreptul oribil …
Va fi bine, poate, cândva …
EFEMERIDE 