[disclaimer: Mi-a plăcut mult editorialul doamnei Gabriela Goudenhooft (publicat în 24FUN – Oradea), mai ales că situaţia prin care a trecut este identică cu a mea. Companii precum Orange trebuie “taxate” pentru atitudinea lor, lipsită de respect faţă de clienţii lor fideli. Şi totuşi până când?]
Fuck the System!
de Gabriela GOUDENHOOFT
Mărturisesc: am nevoie de telefon şi de internet! Iar Sistemul, bănuind dependenţa, a început să se joce cu bietu-mi creier, insultându-mi bruma de inteligenţă rămasă după ce, tot El, m-a încercat vreme de patru decenii.
Totul a început cu un dar de Crăciun: în cutia Pandorei, un telefon şi un modem de internet cu abonament „unlimited”. Ah, ce bucurie! Până-ntr-o zi când am aflat că, la fiecare ieşire din ţară, pentru activare roaming, trebuie să sun şi, cuminte, să-l dau la telefon şi pe soţul meu, care-mi făcuse „cadoul”, să confirme.
În altă zi m-au anunţat că navighez prea mult pe internet. Am recitit contractul: N-E-L-I-M-I-T-A-T! Dar Ei mi-au trimis o factură de 700 euro, susţinând că nelimitat înseamnă trafic rezonabil, care înseamnă sub 8 giga şi, după un sms în care m-au somat să achit suma în aceeaşi zi, duminica, pentru că n-am spart o bancă să forţez plata, mi-au tăiat şi internetul şi telefonul, ca să mă-nvăţ minte să mă mai pun cu sistemul! M-am înfuriat. I-am dat în judecată. M-au ignorat. M-am încăpăţânat. Am câştigat şi m-am mutat în altă reţea.
Am „trăit bine” la ei până ce sistemul politic mi-a ucis speranţa dar şi firma şi atunci am cerut să-mi mut abonamentul pe persoană fizică. Şi iar a intrat Sistemul în acţiune: „Să vină soţul! Aveţi ştampilă? Dar CF? Permisul de conducere!? O factură de utilităţi pe numele dumneavoastră! Mai recentă! De la apă nu-i bună! N-aveţi RDS? Mai bine de curent!”. După o lună primesc sentinţa, datată 30 septembrie: „Cererea a fost respinsă. Nu îndepliniţi condiţiile. Nu aţi plătit factura de pe 1 octombrie”.
Azi mă plimb pe malul Vltavei, prin Praga, fără roaming, întrebând absurd umbra lui Kafka: Cum au ştiut Ei cu o zi înainte să emită factura că nu voi plăti în 1? Şi ce e de făcut: în telefonie, în politică, în viaţă? Schimbi iar reţeaua şi păstrezi sistemul?