Cronică de concert U2

Pentru că am spus că voi scrie o cronică a spectacolului (lucru care s-a şi înfăptuit, articolul este deja la redacţia noii publicaţii şi care va apărea şi pe blog curând), voi povesti ceva mai pe scurt despre ce s-a întâmplat.

Show-ul a fost programat pentru ora 20, însă fanii s-au strâns la intrarea în stadionul Maksimir (capacitate de 40.000 de oaspeţi) în jurul orei locale 11 (adică 12 a României), porţile de acces urmând să se deschidă abia la ora 16.30. Noi am ajuns acolo în jurul orei 13, dar am avut ce vedea în tot acest timp, ba chiar şi asculta încălzirea lor. La ora în care accesul a fost permis, am reuşit să intrăm şi să rămânem uimiţi de scena în forma unui gândac demn de filme SF şi să ne găsim un loc călduţ lângă scenă.

De la ora 18.30, pe scenă au urcat cei de la The Hours, respectiv irlandezii de la Snow Patrol, cei care au bătătorit calea spre ce avea să se întâmple: cel mai mare show pe care ochii mei l-au văzut vreodată.

După o îndelungă aşteptare, zeii au urcat pe scenă, la ora 21.00, prin fumuri albe, lasere, blitzuri, jocuri de lumini. Pe rând, au apărut fiecare. Ne-am încântat cu piese atât de pe noul album “No line on the horizon”, cât şi melodii deja consacrate. Concertul din data de 9 august a fost urmat de un altul, a doua zi, în aceeaşi capitală, datorită numărului mare de cereri şi respectiv a vânzării extrem de rapide a biletelor disponibile. De asemenea, spectacolul face parte din u2 360 Tour, care are ca destinaţii oraşe din Europa, dar şi din America de Nord, finalizându-se pe în octombrie la Vancouver, Canada.

Au reuşit să facă tot felul de mixuri, care mai de care mai reuşite. Bono a combinat cu succes piesa “One”, pe care a dedicat-o tuturor celor care au suferit/suferă în dragoste (adică şi mie), cu piesa “Unchained melody”, ce reprezintă coloana sonoră a filmului “Ghost” cu Demi Moore şi Patrick Swayze. Pe lângă “Stay”, “One” a reuşit să îmi înmoaie sufletul şi să mă bucur încă o dată de faptul că am reuşit să îi văd. Despre playlist am scris într-un post anterior.

Spre finalul concertului, fanii i-au cântat un la mulţi ani lui Edge, s-a desfăcut şampanie şi s-a dansat. Ne-am simţit foarte bine, cu toate că oboseală şi-a spus cuvântul.

Tot ce a fost nu poate fi descris în mii de cuvinte, pentru că nimic nu se compară cu atmosfera, o trupă de talie mondială, o interpretare de excepţie şi o scenă de vis.

Va urma.