Se spune că atunci când ai probleme, trebuie să le rezolvi și să nu fugi de ele. Dar atunci când problemele nu au o rezolvare pe care tu să o poți găsi, fugi. Oriunde poți. Oricât de departe. Și crezi că astfel vei reuși să le rezolvi.
Pe termen scurt, da. Pe termen lung, ele revin atunci când tu nu le mai dorești sau când credeai că le-ai depășit.
În iubire, la fel. Suferința ta, pe care te străduiești din răsputeri să o ascunzi, apare atunci când ai crezut că fugind de ea, revine. Doare. Doare atât de tare încât ai vrea să fii un nor de nisip și să te lași purtat de vânt. Dar nu poți. Ești doar o ființă umană care se luptă să treacă peste.
Am fugit departe. La vreo 600 de km, la Viena, Bratislava și Budapesta. Am descoperit lucruri minunate, am crezut că așa voi putea fugi de mine. Dar nu asta e rezolvarea problemelor. Nu pe termen lung.
Oricât aș încerca să fug, ea tot mă prinde. Da, acea durere copleșitoare care apare mai des decât aș clipi. Și factorii perturbatori care contribuie la ea.
Uneori am impresia că nu o să mai trec niciodată și nu mai contează orice ar fi. Alteori, cred într-o luminiță de la capătul tunelului. Știu că nu merită să te consumi, că pierzi ani din tinerețe, dar degeaba. Doare.
EFEMERIDE 