Per Aspera ad Astra (Spre Stele, atingându-ţi idealul)

[discurs Maratonul de discursuri – Oradea Toastmasters, 29 noiembrie 2012]

În ziua ce vine,

Poate mă vei asculta

Am ales şi rău, şi bine,

O parte din mine,

Las în grija ta.

Nu cer iertare acum, pentru tot ce am făcut.

Cer o raza de iubire s-o iau de la-nceput.
Am puterea acum să schimb ceva în lume.
Am puterea de-a vïsa.

Dincolo de nori, e o rază de lumină!

Dincolo de nori, e lumea mea!

Îmi amintesc cu mult drag de anii ’90. Deşi eram prea mică să înţeleg lumea aşa cum este ea, ştiam să mă bucuram din orice. La fel ca şi acum, muzica era pentru mine ca o oază de linişte şi bucurie. Nu pot uita cum, în anul 1994, Dan Bittman urca pe scena de Dublin – Irlanda, la Eurovision, cu piesa „Dincolo de nori”. Atunci, demult, nu puteam înţelege de ce „dincolo de nori e lumea mea”. Dar acum ştiu şi o înţeleg în toate sensurile. E lumea aceea văzută de sus, din obloanele mici ale avionului, sau poate, metaforic vorbind e lumea la care visăm foarte mulţi dintre noi. Să tindem sus. Tot mai sus.

În această seară, despre vise şi dorinţa de a le transforma în realitate, curajul de a face un pas în faţă, de a te diferenţia din mulţime şi un motiv în plus pentru a te trezi din pat, în fiecare dimineaţă.

Cu toţii avem vise. Unele devin realitate, iar altele … se pierd. Atunci când eram copii, „oamenii mari” ne întrebau mereu ce vrem să facem când vom fi mari. Şi atunci răspundeam: doctori, piloţi, cântăreţi … Unii au reuşit pentru că au crezut în visul lor şi au luptat pentru el, iar alţii, din motive diverse, l-au lăsat să se piardă … Însă eu nu am încetat niciodată să renunţ la visele mele. Oricât ar fi fost ele de banale sau de „imposibil” de realizat. Cred că dintotdeauna mi-am dorit să fiu jurnalist, ori om de radio sau scriitor. Dar viaţa mi-a demonstrat că pot să am şi alte preocupări, care cândva mi s-ar fi părut de neagreat. Şi am învăţat ca „niciodată să nu spun niciodată”. Anul acesta, în luna iunie, am sărbătorit, în mod cât se poate de festiv, 10 ani de la absolvirea facultăţii. Chiar acum un deceniu, când ne luam rămas bun de la viaţa de liceu, am fost puşi în faţa unei camere de filmat şi să spunem cum ne dorim să fim la următoarea revedere, adică peste 10 ani.

Atunci, la cei doar 18 ani ai mei, îmi doream:

• să fiu mai puţin timidă
• să devin un scriitor sau jurnalist cunoscut
• să ies din mulţime
• şi să îmi găsesc dragostea vieţii.

Iar timpul şi dorinţa de a mi le îndeplini au fost de partea mea. 

• În octombrie 2002, când am intrat pe porţile universităţii, pentru întâia dată, eram o tânără timidă, plină de vise şi de speranţe, cu puterea de a schimba ceva în lume. Ştiam în mod cert că îmi doresc mai mult decât o simplă viaţă de student. Astfel că în martie 2003, alături de alţi studenţi entuziaşti, am pus bazele primei organizaţii studenţeşti, la nivel de universitate, şi anume Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea. Şi am început să mă implic. Să mă deschid, şi încet să îmi ating idealul. Toate ca toate, dar în februarie 2007, una din organizaţiile cu care colaboram m-a desemnat „Eurovoluntarul anului 2006”. Au fost deci, 5 ani cu multe realizări, obstacole, dar şi binemeritate răsplate.
•  Au urmat diverse colaborări cu organizaţi locale sau naţionale, dar şi cu publicaţii diverse. În septembrie 2006, una din cele mai bune reviste de timp liber, 24Fun, mi-au propus să colaborăm, să scriu articole despre viaţa studenţească din Oradea. Wow, mi-am spus! Şi am acceptat fără a sta vreo clipă pe gânduri. Şi aşa am debutat în „media”. A fost un an plin de articole. Apoi din 2007, întrucât am absolvit facultatea, m-am reprofilat şi am început să scriu alt tip de articole, diverse, despre Oradea, interviuri cu personalităţi locale sau artişti din mai multe domenii. Îmi amintesc că au fost 3 ani plini de 24Fun. Apoi, din anumite motive, a trebuit să renunţ. Şi chiar atunci am primit o nouă propunere. De această dată de la Zile şi Nopţi Oradea. Astfel că din septembrie 2009, sunt colaborator activ al acestei reviste, şi totodată am intrat şi „on air” la Kiss Fm, cu primele spoturi. Totul a culminat cu momentul în care pe 4 februarie 2009, am lansat şi primul meu volum, ca o colecţie de articole publicate în ultimii ani, cunoscut cu numele de „Efemeride”. Sunt deja 10 ani plini de articole, iar visul meu de a scrie şi de a face  radio, s-au transformat în  realitate.
• Apoi, ca orice om care şi-a atins idealurile, mi-am dorit şi mai mult. Astfel că în august 2011, am descoperit Oradea Toastmasters, locul în care nu se prăjeşte pâine, ci se învaţă arta vorbirii în public. Curând, am devenit membru fondator şi membru activ. Sunt aproape 2 ani de atunci, plini de implicare, care m-au ajutat atât în plan profesional, cât şi în cel personal. 2 ani plini de discursuri, de din ce în ce mai puţine emoţii şi ă-uri, şi un motiv în plus pentru a fi astăzi aici, în faţa dumneavoastră. Am reuşit să ies din mulţime.
• Şi nu în ultimul rând, a apărut şi dragostea vieţii. Atunci când poate am încetat să sper. Când poate credeam că timpul e pierdut. Şi mă bucur să spun acum că e o dragoste caldă, sinceră, matură.

Ce am învăţat din toate aceste experienţe?

• că azi am şi mai multe motive pentru a mă trezi dimineaţa din pat
• că am curajul de a face un pas în faţă, că pot ieşi din mulţime, că pot aduce valoare pentru mine şi cei din jurul meu
• că am reuşit să îmi îndeplinesc o parte din visele mele şi că pentru celelalte, ştiu că dacă îmi doresc ceva cu adevărat, şi lupt pentru el va deveni realitate
• că dragostea apare atunci când te aştepţi mai puţin. Dar să nu uiţi niciodată să speri că o vei găsi.

În definitiv, nu voi uita niciodată cuvintele calde ale dirigintelui meu, Dorel Tifor, atunci când am absolvit liceul „per aspera ad astra”, adică spre stele atingându-ţi idealul !

Vă doresc în final, la rândul meu, să nu renunţaţi niciodată la visele voastre, să luptaţi pentru a le transforma în realitate, să aveţi curajul de a face un pas în faţă şi de a face diferenţa, să ajungeţi tot mai sus, spre stele într-o lume … dincolo de nori.