Posted in Uncategorized

2020 în gânduri și simțiri

Mă pregătesc de această postare de ceva timp, dar iată că abia acum este timpul cu adevărat potrivit. Acum când ne mai despart mai puțin de 24 de ore de un nou an.

Cred că fiecare din noi am urât mai mult sau mai puțin acest an. A început oarecum în forță, cu planuri mărețe, de fiecare dată tot mai mărețe decât anul de care ne despărțeam. Și nimeni nu cred că ar fi bănuit ce va să vină.

Am pornit frumos în 2020. Avem o mulțime de planuri și evenimente planificate din timp, credeam că știu la milimentru ce voi face cel puțin până în februarie 2021 pe ambele planuri: personal și profesional. Credeam, evident. Așa cum deja am scris aici.

Au trecut ianuarie și februarie, perfect normal, perfect planificate. Am intrat în martie, cu mărțișoare și ziua femeii, ca mai apoi, la foarte puțin timp să aflăm despre acest virus – groaznic, blamat, care ne-a dat viețile peste cap – că ne-a invadat țara și că vom intra în stare de urgență. Habar nu aveam ce va fi cu noi … ori cum vom face față. Așa zisul final al lumii se apropia.

Am început să lucrăm de acasă, mult mai mult decât de obicei, pentru că în spatele acestor ore stătea de fapt panica, multă panică, frica de a mai ieși afară. Am dus-o așa 2 luni. Mai ieșeam din când în când din casă, doar cu declarație pe propria răspundere asupra noastră, dar și atunci pentru urgențe. Ne-am baricadat în case și am început să descoperim lucruri noi. Am început să scriu tot mai mult pe blog, să îmi caut cât mai multe preocupări alături de familie … acasă. Să redescoperim lucrurile simple, dar și să ne doară lipsa libertății și mai ales să redescopăr mulți oameni faini din Oradea.

Am petrecut apoi Paștele, tot în izolare, acasă, departe de familie și de cei dragi. Am fost fericiți, dar am și plâns de tristețe. Ne-am bucurat că am avut ce pune pe masa de sărbătoare, când criza economică dădea tot mai multe semne că e aproape.

Am trăit apoi fiorii apropierii datei de 15 mai, când după 2 luni de stare de urgență, puteam să ieșim fără declarații asupra noastră.

Trecuseră deja 5 luni din noul an, iar Raisa avea să împlinească 5 anișori. Desigur, din cauza restricțiilor, ziua ei a fost ținută în cadru restrâns, așa cum a fost și a mea, câteva zile mai târziu. Vara venea. Credeam că virusul va pieri, dar previziunile ne-au arătat că nu va fi așa, ci pandemia va continua, ori în lipsa unui tratament sau a unui vaccin, viețile noastre nu vor reveni curând la ceea ce numeam normal.

A fost o vară caldă și frumoasă, am putut să ne bucurăm – în limitele posibilităților de ea. Am putut să îmi revăd colegii de lucru, mai des și să ne bucurăm unii de alții.

Pe final de august, am plecat în mult așteptatul concediu în Turcia. Când nici nu mai credeam că acest lucru se va mai întâmpla. A fost probabil cel mai bun lucru ce l-am putut face în acest an. Doar atunci când am ajuns acolo, ne-am dat seama că trăim în altă lume. Altfel, până acolo …am avut parte de multe pățanii pe care prea curând nu le vom uita. Avion întârziat 7 ore, Lucian detectat cu 37,5 în aeroportul din Antalya, și trași deoparte (exact ca urmăriții internațional) pentru investigații și cercetări. Am trecut cu bine și de asta, și în final ne-am bucurat de o vacanță perfectă.

Toamna a venit și ea. Grădința s-a redeschis și începusem să ne gândim că încet ne vom întoarce la normal. Minunea a durat cam o lună. căci din nou școlile și grădinițele s-au închis, trecând din nou în online. Astfel că de mai bine de 2 luni și ceva am uitat ce înseamna grădinița adevărată, căci nimic nu se compară cu ea. Din nou, ne-am întors la munca remote, la viața din primăvară.

Noiembrie însă a adus speranțe mai multe căci vaccinurile care au fost produse în acest an au dat rezultate mult așteptate și au fost introduse pe piață, iar recent, sunt utilizate. În primă fază, în țara noastră vor fi 3 faze, din care la prima deja se lucrează și presupune vaccinarea personalului medical.. Mai multe detalii aici.

Așadar speranțe pentru un an mai bun sunt.

Cred că dacă e să mă uit în urmă, a trecut foarte repede, cu toate neajunsurile și problemele pe care le-am înfruntat, a fost un an mai liniștit din unele privințe, un an al învățării, dar a fost, social vorbind, cel mai greu an. Cel puțin pentru mine. Am stat mult prea departe de cei dragi, am suferit că nu pot să îmi vizitez tatăl internat, și că toate știrile despre el le aflam doar prin intermediul telefonului …

Covidul ne-a dat lumea peste cap, dar ne-a și dat multe lecții. A rănit mulți oameni și, cel mai rău, ne-a îndepărtat unii de alții.

Azi suntem poate mai puternici, dar mai goi din unele privințe. Îmi iau rămas bun de la 2020, dar sper, la fel ca multă lume, ca 2021 să fie un an mult mai bun decât acesta. Lecțiile au fost învățate, nu ne mai privați de libertate, nu ne mai privați de oamenii dragi, nu ne mai puneți interdicții. Știm să respectăm ce e de respectat, și nu mai avem nevoie de alte restricții.

Rămas bun 2020, Bun venit 2021 !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s